Timișoara devine din nou, în această vară, punctul de întâlnire alprofesioniștilor Parodontologiei din țară și din străinătate. Școala Internațională de Vară de Parodontologie ajunge la cea de-a șasea
ediție și își întâmpină participanții cu un program intensiv de pregătire
științifică și practică, într-un cadru deschis colaborării, dialogului și
schimbului de idei
Școlile de Vară sunt forme de studiu avansat, destinate studenților din
anii terminali, rezidenților și tinerilor medici care doresc să aprofundeze
teme particulare selectate din studiul unei specialități și să le
îmbogățească cu aspecte practice, dincolo de cadrul standard al
studiului universitar. Școlile de Vară abordează și teme noi de patologie și
terapie, recent intrate în dezbatere, controversate sau mai puțin
verificate în practica de zi cu zi.
Directorii Școlii:
Holger Jentsch (Germania) & Ștefan Ioan Stratul (România)
Școlile de Vară sunt „universități de vacanță”, deosebite prin cadrul
destins și colocvial de desfășurare, care îmbină un program de relaxare și
cunoaștere a orașului și regiunii care le găzduiește, dar și prilej de
interacțiune și socializare cu tineri colegi din specialitate, legați prin
același interes. Școlile de Vară sudează prietenii și parteneriate și stau la
baza grupelor de lucru, forumurilor și rețelelor viitoare de specialiști
parodontologi.
Timișoara găzduiește pentru a șasea oară Școala Internațională de
Vară de Parodontologie, consolidându-și statutul de reper pe harta
învățământului universitar și științific de profil. Participanții vor descoperi
un oraș european vibrant, cu o istorie bogată, o arhitectură
impresionantă și o viață culturală efervescentă, care continuă să
fascineze și să inspire. Îi vor întâmpina gazdele consacrate, alături de
invitați de prestigiu din lumea științifică internațională și națională –
corifei ai Parodontologiei europene, prezenți pentru a împărtăși
experiență, cunoștințe și viziune.
Așteptăm cu entuziasm reîntâlnirea de la Timișoara pentru a duce mai
departe o frumoasă și rodnică tradiție științifică – un prilej unic de învățare,
conectare și inspirație, alături de profesioniști și prieteni din domeniu.
ECHIPA DE LECTORI
Alla Belova
Simina Boia
Horia Câlniceanu
Sigrun Eick
Meizi Eliezer
Holger Jentsch
Adrian Kasaj
Ionuț Luchian
Monika Machoy
Viorelia Rădulescu
Darian Rusu
Sorina Solomon
Jamal Stein
Ștefan Stratul
Petra Șurlin
Claudiu Vintilă
PROGRAM
LUNI 14.07.2025
08:30 – 09:00
Primirea și înregistrarea participanților - Hotel Atlas,
Timișoara
09:00 – 09:30
Deschiderea oficială a Școlii de Vară
09:30 – 10:30
CURS – Ghidurile de practică clinică. Punct și de la capăt.
Ș.-I. Stratul (Timișoara, România)
10:30 – 11:30
CURS – Minimally invasive periodontal treatment concepts:
How much surgery do we need? (EN)
A. Kasaj (Mainz, Germania)
11:30 – 11:45
Pauză de cafea
11:45 – 12:45
CURS – Tissue adhesives versus suturing for periodontal
wound closure. (EN)
A. Kasaj (Mainz, Germania)
12:45 – 13:30
Pauză de prânz
13:30 – 14:30
CURS – Terapia leziunilor de furcație. Pe ce ne putem baza
în practică?
S. Solomon (Iași, România)
14:30 – 15:30
CURS – Perspective în optimizarea tehnicilor de regenerare
parodontală
I. Luchian (Iași, România)
15:30 – 15:45
Pauză de cafea
15:45 – 16:45
CURS – ”Tratament parodontal structurat”. Sau la
întâmplare?
H. Jentsch (Leipzig, Germania)
16:45 – 17:45
CURS – Sunt chiar atât de plictisitori pașii 1 și 2 ai terapiei
parodontale?
H. Câlniceanu (Timișoara, România)
17:45 – 18:15
CURS – Parodontitele de stadiul IV, cazul tip 1: dilemele
imobilizării dinților cu suport redus.
A. Belova (Timișoara, România)
Program social
18:30 - 20:00
Cina de bun-venit
MARȚI 15.07.2025
Program social
08:30 – 11:00
”Timișoara într-o dimineață frumoasă de vară” – tur de
oraș ghidat. Partea I
Sesiune plenară
11:15 – 12:15
CURS – Pasul 2 al terapiei parodontale la pacienții cu
patologie sistemică. Așteptări vs. realitate.
P. Șurlin (Craiova, România)
12:15 – 12:30
Pauză de cafea
12:30 – 13:00
Prezentare de firmă – Oral B
A. Manciu (București, România)
13:00 – 14:00
Pauză de prânz
14:00 – 15:00
CURS – Alingn, Refine, Protect: Orthodontics with a
Periodontal Mindset. (EN)
M. Machoy (Polonia)
15:00 – 15:30
Prezentare de firmă – Elmex
C. Taraban (București, România)
15:30 – 16:30
CURS – GBT în Parodontologie: de la opțiune la obligație
C. Vintilă (România)
16:30 – 17:00
Schimbare locație – Sediul Clinicii Universitare de
Parodontologie
17:00 – 19:00
Hands-on – Tehnica GBT în practica curentă parodontală
C. Vintilă (Timișoara, România)
MIERCURI 16.07.2025
Program social
08:30 – 11:00
”Timișoara într-o dimineață frumoasă de vară” – tur de
oraș ghidat. Partea a II-a
Sesiune plenară
11:00 – 11:45
CURS – Chirurgia parodontală convențională: de neocolit, de neînlocuit în practica zilnică
Șt.-I. Stratul (Timișoara, România)
11:45 – 12:00
Pauză de cafea
12:00 – 12:45
CURS – Chirurgia parodontală rezectivă - arta remodelarii parodonțiului: indicații uzuale și mai puțin uzuale, instrumentar, tehnici curente și speciale
Șt.-I. Stratul (Timișoara, România)
12:45 – 13:00
Pauză de prânz
Sesiune hands-on
13:00 – 15:30
Hands-on – Advanced Soft Tissue Management: Recession Coverage Using Soft Tissue Graft and 3D Collagen Matrix (Mucoderm, Botiss)
M. Eliezer (Tel Aviv, Israel)
15:30 – 16:00
Schimbare locație – Sediul SRMD
Sesiune live OP
16:00 – 19:00
Live OP – Recesii multiple maxilare tratate prin tehnica tunelului modificat și grefă de țesut conjunctiv subepitelial
Șt.-I. Stratul (Timișoara, România) M. Eliezer (Tel Aviv, Israel)
JOI 17.07.2025
Sesiune plenară
09:00 – 10:00
CURS – Alternatives to antibiotics in periodontal therapy. (EN)
S. Eick (Berna, Elveția)
10:00 – 10:30
CURS – Controlul parodontitei recidivante: de la evaluarea
microbiologică, la terapia personalizată complexă.
S. Boia (Timișoara, România)
10:30 – 11:00
CURS – Parodontita în antecedente – mitul factorului de
risc pentru boala peri-implantară. Cum explicăm
implanturile “rezistente”?
V. Rădulescu (Timișoara, România)
11:00 – 11:15
Pauză de cafea
11:15 – 12:15
CURS – Esthetic vs. conventional crown lengthening. (EN)
M. Eliezer (Tel Aviv, Israel)
12:15 – 13:15
Pauză de prânz
Sesiune hands-on
13:15 – 14:15
Hands-on – Galvosurge. Noutăți în tratamentul
peri-implantitei: tehnica de decontaminare electrolitică.
H. Câlniceanu (Timișoara, România)
14:15 – 14:30
Pauză de cafea
14:30 – 15:30
Hands-on – Sterify Gel. O soluție inovativă în tratamentul
parodontitei și peri-implantitei.
H. Câlniceanu (Timișoara, România)
15:30 – 17:00
Hands-on – Innovative surgical and non-surgical protocols for periodontal regeneration with Emdogain. (EN)
M. Eliezer (Tel Aviv, Israel)
17:00 – 18:30
Hands-on – Functional & aesthetic crown lengthening:
evidence-based techniques for crown lengthening using
PerioKit. (EN)
M. Eliezer (Tel Aviv, Israel)
VINERI 18.07.2025
Sesiune plenară
09:00 – 10:00
CURS – Plastic periodontal surgery I – Treatment of
periodontal recessions. (EN)
J. Stein (Aachen, Germania)
10:00 – 10:15
Pauză de cafea
10:15 – 11:15
CURS – Plastic periodontal surgery II – Treatment of soft
tissue defects at teeth and implants.(EN)
J. Stein (Aachen, Germania)
11:15 – 11:45
Schimbare locație – Sediul SRMD
Sesiune Live-OP
1:45 – 13:45
Live OP – Alungire coronară în scop protetic
Ș.-I. Stratul (Timișoara, România)
M. Eliezer (Tel Aviv, Israel)
13:45 – 14:30
Pauză de cafea
14:30 – 16:30
Live OP – Rezolvarea defectului de creastă edentată prin
terapie implanto-protetică însoțită de augmentare osoasă
în Parodontita de stadiul IV
D. Rusu (Timișoara, România)
16:30 – 17:00
Discuții, concluzii și încheiere
Program social
18:00 – 20:00
Cina de rămas-bun
LOCAȚII
Hotel ATLAS
- locație principală -
Iosefin Residence
(18 iulie 2025)
Sediul SRMD
Clinica Universitară de Parodontologie,
UMFT. Victor Babeș Timișoara
TAXĂ DE ÎNSCRIERE
2.000 €
Participare completă (taxa include participarea la
toate cursurile teoretice din sesiunile plenare,
exercițiile hands-on, live-OP, participarea la toate
evenimentele sociale și participarea la toate mesele
conform programului) – maxim 25 de locuri
1.300 €
Participare parțială - teorie (taxa include
participarea la toate cursurile teoretice din sesiunile
plenare și participarea la toate mesele de prânz
conform programului) – maxim 40 de locuri
Procedura de înscriere - pe baza de anunț în scris, după principiul primul venit -
primul servit. Mai multe informații privind tematica detaliată, taxa de înscriere,
procedura de selecție a participanților, locație (locații speciale), program social
și indicații de facilitare a cazării în Timișoara pot fi obținute printr-un email la
adresa de mai jos.
Informații și înscrieri - email: office@srmd.ro, tel.: 0040-724-479352 (Kristina Csikos)